Scopul serviciului social
Scopul serviciului social „Centrul de zi pentru copii aflaţi în situaţie de risc de separare de părinţi” din cadrul Complexului servicii „Amicii” Slatina este prevenirea abandonului şi instituţionalizării copiilor, prin asigurarea, pe timpul zilei, a unor activităţi de îngrijire, educaţie, recreere-socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă, orientare şcolară şi profesională etc. pentru copii, cât şi a unor activităţi de sprijin, consiliere, educare etc. pentru părinţi sau reprezentanţii legali ai copiilor, precum şi pentru alte persoane care au în îngrijire copii.
Principiile care stau la baza acordării serviciului social
Principiile specifice care stau la baza prestării serviciilor sociale în cadrul „Centrului de zi pentru copii aflaţi în situaţie de risc de separare de părinţi” din cadrul Complexului servicii „Amicii” Slatina sunt următoarele:
a) respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului persoanei beneficiare;
b) protejarea şi promovarea drepturilor persoanelor beneficiare în ceea ce priveşte egalitatea de şanse şi tratament, participarea egală, autodeterminarea, autonomia şi demnitatea personală şi întreprinderea de acţiuni nediscriminatorii şi pozitive cu privire la persoanele beneficiare;
c) asigurarea protecţiei împotriva abuzului şi exploatării persoanei beneficiare;
d) deschiderea către comunitate;
e) asistarea persoanelor fără capacitate de exerciţiu în realizarea şi exercitarea drepturilor lor;
f) asigurarea în mod adecvat a unor modele de rol şi statut social, prin încadrarea în unitate a unui personal mixt;
g) ascultarea opiniei persoanei beneficiare şi luarea în considerare a acesteia, ţinându-se cont, după caz, de vârsta şi de gradul său de maturitate, de discernământ şi capacitate de exerciţiu;
h) promovarea unui model familial de îngrijire a persoanei beneficiare;
i) asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate a persoanei beneficiare;
j) preocuparea permanentă pentru scurtarea perioadei de prestare a serviciilor, în baza potenţialului şi abilităţilor persoanei beneficiare de a trăi independent;
k) încurajarea iniţiativelor individuale ale persoanelor beneficiare şi a implicării active a acestora în soluţionarea situaţiilor de dificultate;
l) asigurarea unei intervenţii profesioniste, prin echipe pluridisciplinare;
m) asigurarea confidenţialităţii şi a eticii profesionale;
n) responsabilizarea membrilor familiei, reprezentaţilor legale cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor de întreţinere;
o) primordialitatea responsabilităţii persoanei, familiei cu privire la dezvoltarea propriilor capacităţi de integrare socială şi implicarea activă în soluţionarea situaţiilor de dificultate cu care se pot confrunta la un moment dat;
p) colaborarea centrului/ unităţii cu serviciul public de asistenţă socială.
Beneficiarii serviciilor sociale
(1) Beneficiarii serviciilor sociale acordate în „Centrul de zi pentru copii aflaţi în situaţie de risc de separare de părinţi” din cadrul Complexului servicii „Amicii” Slatina sunt copiii preşcolari începând cu vârsta de 4 ani şi copiii şcolari, până la împlinirea vârstei de 18 ani, cu domiciliul în judeţul Olt, care fac parte din următoarele categorii:
1. copii cărora li se acordă prestaţii şi servicii destinate prevenirii separării de părinţii lor;
2. copii care provin din familii cu probleme socio-economice (şomeri, locuinţă improprie, nivel de trai scăzut, etc.);
3. copii care provin din familii cu mai mulţi copii, cu venituri insuficiente, dar cu rezultate bune la învăţătură şi purtare;
4. copii care provin din familii monoparentale;
5. copii care provin din familii cu venituri insuficiente în care copilul limitează accesul la muncă al părinţilor;
6. copii reintegraţi în familia naturală, pentru care motivul intrării în sistemul de protecţie a fost încadrarea în situaţiile enumerate anterior şi pentru care se apreciază că acest serviciu va contribui la consolidarea legăturii copil-familie, prevenindu-se totodată reinstituţionalizarea copilului.
Activităţi şi funcţii
Principalele funcţii ale serviciului social „Centrul de zi pentru copii aflaţi în situaţie de risc de separare de părinţi” din cadrul Complexului servicii „Amicii” Slatina sunt următoarele:
a) de furnizare a serviciilor sociale de interes public general/ local, prin asigurarea următoarelor activităţi:
1. reprezintă furnizorul de servicii sociale în contractul încheiat cu persoana beneficiară ;
2. consiliere psihosocială şi suport emoţional ;
3. supraveghere;
4. îngrijire;
5. educare şi dezvoltare timpurie;
6. suport pentru dezvoltarea abilitaţilor pentru o viaţă independentă;
7. socializare şi petrecerea timpului liber ;
8. reintegrare familială şi comunitară;
9. orientare vocaţională;
10. masă şi preparare hrană caldă.
b) de informare a beneficiarilor, potenţialilor beneficiari, autorităţilor publice şi publicului larg despre domeniul său de activitate, prin asigurarea următoarelor activităţi:
1. initiază şi organizează acţiuni de informare a comunităţii în ceea ce priveşte serviciile oferite, rolul său în comunitate, accesarea si modul de funcţionare, precum şi despre importanţa existentei acestor servicii pentru copiii din comunitate şi familiile acestora;
2. sprijină organizarea de campanii de sensibilizare a comunităţii referitoare la prevenirea abandonului şi instituţionalizării copiilor;
3. colaborează cu instituţiile relevante de la nivelul comunităţii (primărie, școală, poliție, unități sanitare, biserică, etc), în vederea promovării imaginii pozitive a centrului şi pentru a identifica potențiali beneficiari;
4. distribuie materiale promoționale (pliante, broşuri), al căror conținut oferă informații relevante despre admiterea în centru, servicii furnizate, locație, etc. ;
5. desfășoară activități de recrutare de voluntari; aceștia se pot implica în activitățile specifice centrului, respectând principiile voluntariatului şi ale centrului ;
6. elaborarea de rapoarte de activitate.
c) de promovare a drepturilor beneficiarilor şi a unei imagini pozitive a acestora, de promovare a drepturilor omului în general, precum şi de prevenire a situaţiilor de dificultate în care pot intra categoriile vulnerabile care fac parte din categoria de persoane beneficiare, potrivit scopului acestuia, prin asigurarea următoarelor activităţi:
1. elaborarea şi distribuirea de pliante, broşuri, reviste privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului;
2. activităţi de informare şi recrutare a potenţialilor voluntari/ parteneri ;
3. diversificarea şi întărirea parteneriatelor cu alţi furnizori de servicii sociale ;
4. promovarea activităţilor de parteneriat/ voluntariat ;
5. publicarea misiunii şi a serviciilor oferite in centru în articole de presă şi pe site-ul DGASPC Olt ;
6. organizarea de activităţi la nivel de comunitate;
7. organizarea unui grup de reprezentare, numit Consiliul copiilor;
8. implicarea beneficiarilor în activităţi desfăşurate în comunitate.
d) de asigurare a calităţii serviciilor sociale prin realizarea următoarelor activităţi:
1. elaborarea instrumentelor standardizate utilizate în procesul de acordare a serviciilor;
2. realizarea de evaluări periodice a serviciilor prestate;
3. stabilirea unei relaţii de colaborare activă cu familiile copiilor care frecventează centrul ;
4. elaborarea programelor personalizate de intervenţie, în funcţie de nevoile şi particularităţile fiecărui copil, care este actualizat periodic;
5. elaborarea programului zilnic al copiilor în centru, ţinând cont de vârsta acestora, nivelul de dezvoltare, potenţialul, nevoile şi disponibilităţile pe care le au, asigurându-li-se totodată îngrijirea de care au nevoie pentru a se dezvolta armonios;
6. elaborarea unui program educaţional pentru fiecare copil din centru adecvat vârstei, nevoilor, potenţialului de dezvoltare şi particularităţilor sale;
7. desfăşurarea de activităţi recreative şi de socializare care îi ajută pe copii să îşi menţină echilibrul psihic şi fizic, necesar dezvoltării lor armonioase;
8. orientarea şcolară şi profesională de calitate a copiilor, în raport cu vârsta, nivelul de dezvoltare, nevoile, aptitudinile şi interesele acestora;
9. consilierea şi sprijinirea de către personalul de specialitate al centrului a părinţilor/ reprezentantului legal şi altor membrii ai familiei lărgite;
10. furnizarea de servicii de calitate pentru copiii din centru, în raport cu nevoile lor;
11. promovarea şi aplicarea măsurilor de protejare a copiilor împotriva oricărei forme de intimidare, discriminare, abuz, neglijare, exploatare, tratament inuman sau degradant;
12. realizarea unor monitorizări periodice.
e) de administrare a resurselor financiare, materiale şi umane ale centrului prin realizarea următoarelor activităţi:
1. elaborarea de proceduri privind organizarea şi funcţionarea centrului ;
2. atragerea de fonduri suplimentare (sponsorizări, donaţii financiare şi materiale);
3. asigurarea unei alimentaţii corespunzătoare din punct de vedere cantitativ şi calitativ, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
4. asigurarea unei locaţii deschise către comunitate şi care răspunde nevoilor individuale ale beneficiarilor;
5. asigurarea unor spaţii igienico-sanitare suficiente, amenajate si dotate cu echipamentul corespunzător numărului şi nevoilor copiilor ;
6. selectarea personalului cu atenţie şi responsabilitate prin intermediul unui proces de recrutare şi angajare care se desfasoară în acord cu legislaţia în vigoare şi răspunde nevoilor copiilor şi misiunii serviciului ;
7. asigurarea unui număr şi a unei structuri de personal ale serviciului satisfăcătoare pentru îndeplinirea misiunii acestuia in condiţii optime ;
8. asigurarea unui personal calificat corespunzător pentru a lucra cu copiii şi în echipă, asigurarea formării iniţiale şi continue a personalului ;
9. evaluarea anuală a personalului angajat;
10. supervizarea resurselor umane în vederea funcţionarii serviciului la un randament optim;
11. întocmirea Proiectului Instituţional în baza prevederilor standardelor minime obligatorii aferente serviciului şi a nevoilor copilului protejat în serviciul respectiv.